Articole de specialitate

Articole de specialitate

Lista clauzelor abuzive

No Comments

Asemenea legiuitorului german care a realizat o ,,listă neagră” în care sunt inserate clauzele care au un caracter abuziv sigur şi o ,,listă gri” în care sunt menţionate clauzele care sunt prezumate a fi abuzive, legiuitorul român a enumerat, exemplificativ, în Legea nr. 193/2000, clauzele considerate a fi abuzive.
Astfel, în concepţia Legii nr. 193/2000, pot fi considerate clauze abuzive acele prevederi ale ale contractului de asigurare care:
a. Dau dreptul asigurătorului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract şi acceptat de asigurat prin semnarea acestuia;
b. Obligă asiguratul să se supună unor condiţii contractule despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;
c. Obligă asiguratul să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale chiar şi în situaţiile în care asigurătorul nu şi le-a îndeplinit pe ale sale;
d. Dau dreptul asigurătorului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al asiguratului, dacă perioada limită la care acesta putea să-şi exprime opţiunea a fost insuficientă;
e. Dau dreptul exclusiv asigurătorului să interpreteze clauzele contractuale;
f. Restrâng sau anulează dreptul asiguratului să pretindă despăgubiri în cazul în care asigurătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale;
g. Obligă asiguratul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de către asigurător;
h. Restrâng sau interzic dreptul asiguratului de a rezilia contractul, în cazul în care:
a. Asiguratul a modificat unilateral clauzele menţionate la litera e);
b. Asigurătorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
i. Exclud dreptul asiguratului de a pretinde o acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i, în acelaşi timp, rezolvarea disputelor în special prin arbitraj;
j. Permit în mod nejustificat impunerea unor restricţii în administrarea probelor evidente de care dispune asiguratul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte părţi din contract;
k. Dau dreptul asigurătorului să transfere obligaţiile contractuale unei terţe persoane fără acordul asiguratului;
l. Interzic asiguratului să compenseze o datorie către asigurător cu o creanţă cu care el ar avea-o asupra asigurătorului;
m. Dau dreptul asigurătorului să anuleze contractul în mod unilateral, fără să prevadă acelaşi drept şi pentru asigurat;
n. Etc..
În doctrină, s-a considerat că aceste clauze, care au fost doar prezumate a fi abuzive, în realitate sunt o parte dintr-o listă neagră, deoarece stipularea lor în contract demonstrează lipsa negocierii directe efective.
Există un Regulament britanic referitor la la contractele privind bunurile de consum care a preluat din Directivă o listă a clauzelor care pot fi considerate neloiale, fiind enumerate exemplificativ, şi unele clauze care pot fi calificate abuzive în materia contractelor de asigurare:
– Clauze care limitează obligaţia asigurătorului de a respecta angajamentele preluate de agenţii săi;
– Clauze prin care angajamentele asigurătorului trebuie să respecte o anumită formalitate (clauze prin care asigurătorul îşi pune la punct o tehnică de exonerare de răspundere, de pildă, că înştiinţarea producerii sinistrului să se facă într-un termen nejustificat de scurt);
– Clauze prin care asigurătorul îşi rezervă dreptul exclusiv de a interpreta orice prevedere contractuală;
– Clauze cu care asiguratul nu s-a putut familiariza înaintea încheierii contractului, cum sunt anumite tipuri de asigurări turistice care se oferă la pachet, fără ca asiguratul să poată cunoaşte în detaliu clauzele contractuale;
– Clauze care exclud sau obstrucţionează dreptul asiguratului de a acţiona legal sau de a declanşa vreun alt tip de demers legal.
TAGURI

Lista clauzelor abuzive

Articol de specialitate pe subiectul Lista clauzelor abuzive, Lista clauzelor abuzive

Conferinta de la Messina si etapele imediat urmatoare acesteia

No Comments

Conferinţa de la Messina a reprezentat depăşirea crizei determinate de neratificarea Tratatului privind Comunitatea Europeană de Apărare.
O reuniune a miniştrilor afacerilor externe din statele membre CECO ( 1-3 iunie 1955) a fost convocată de miniştrii italieni ai afacerilor externe. Conferinţa a determinat voinţa statelor membre de a avansa la o integrare economică, atât sectorială cât şi globală. Unitatea europeană era o condiţie indispensabilă ca întreprinderile să beneficieze de o piaţă interioară specifică potenţialului lor şi care să le garanteze capacitatea de concurenţă în raport cu întreprinderile străine. Mai era un interes politic major, integrarea Republicii Federale Germania în comunitate naţiunilor, voinţa de reconciliere între state şi aspiraţia lor la o pace durabilă în Europa.
Anterior conferinţei, BENELUX au adoptat un memorandum vizând instituirea unei Comunităţi Economice Europene având la bază o uniune vamală şi o piaţă comună. Iniţiativa i-a aparţinut ministrului belgian al afacerilor externe Paul Henri Spaak, un federalist convins. BENELUX urmărea depăşirea pieţei comune a cărbunelui şi oţelului şi avansarea către o piaţă comună generalizată prin suprimarea progresivă a restricţiilor cantitative şi a taxelor de vamă. Examinarea acestui memorandum a reprezentat originea Conferinţei de la Messina.
Ministrul afacerilor externe ai ţărilor membre decid constituirea unui comitet pe care-l însărcinează cu elaborarea unor propuneri concrete în privinţa unei integrări sectoriale în domeniul energiei atomice şi a unei integrări economice globale. Lucrările comitetului se vor desfăşura sub coordonarea lui Spaak. Ideea tatonării simultane a celor două domenii aparţine lui Monnet.
După un an de reflecţie şi întâlniri cu experţi, comitetul lui Spaak ajunge la concluzia utilităţii unei noi integrări sectoriale şi a unei pieţe comune generalizate. Activitatea comitetului a fost concretizată într-un raport ce reprezenta punctul de plecare în negocierile privind noile comunităţi europene (raportul a fost publicat în cadrul Conferinţei de la Noordwick din 21 martie 1966).
La Veneţia, la 29 mai 1956, a avut loc o nouă conferinţă a miniştrilor afacerilor externe din Franţa, Germania, Italia şi BENELUX, raportul Spaak fiind baza sa de lucru. Negocierile au continuat la Bruxelles; s-au stabilit etapele următoare: o comunitate economică generală şi o comunitate specializată a a energiei atomice.
TAGURI

Conferinta de la Messina si etapele imediat urmatoare acesteia

Conferinta de la Messina si etapele imediat urmatoare acesteia,Conferinta de la Messina si etapele imediat urmatoare acesteia

Controlul abuzului de pozitie dominanta

No Comments

Controlul a priori
Nu este reglementat expres prin lege ci este organizat în conformitate cu art. 3 si 4 din Regulamentul pentru aplicarea legii. El presupune o procedură de certificare prealabilă de către Consiliul Concurentei că nu există temei pentru interventie în baza art.6 din lege. Astfel, înainte de a realiza o pozitie dominantă pe piată, agentii economici pot solicita Consiliului o certificare prealabilă că nu există temei de interventie în baza art. 6 cu privire la comportamentul concurential preconizat.
Controlul a posteriori
Acest tip de control este instituit prin art. 27 lit a) din Legea concurentei, iar procedura corespunzătoare lui prin art. 5 si 6 din Regulament. Momentele procedurale ale investigatiei – solicitarea informatiilor, inspectiile la fata locului, raportul, audierile – sunt aceleasi ca si în cazul antantelor .
După cercetări, Consiliul, în plen, poate lua următoarele decizii:
– Decizie de închidere a investigatiei, intrucât nu sunt dovezi suficiente ca s-ar fi încălcat legea;
– Decizie prin care:
o Să ordone încetarea practicilor anticoncurentiale constatate;
o Să formuleze recomandări si să impună părtilor conditii speciale si alte obligatii, precum si să le aplice amenzi contraventionale pentru încalcarea art. 6.
Investigatia se poate finaliza si cu confiscări ale profiturilor sau veniturilor suplimentare realizate de întreprinderi prin activitătile lor anticoncurentiale.
Regimul sanctionator
Întregul sistem de sanctiuni civile, administrative si penale din materia antantelor se regăseste si aici.
Dacă prin măsurile luate si prin sanctiunile aplicate de Consiliul Concurentei unui agent economic ce a abuzat de pozitia da dominantă, nu se obtine restabilirea situatiei si prevenirea repetării abuzului, Consiliul, pentru motiv de afectare gravă a unui interes public major, poate cere în justitie ordonarea unor măsuri adecvate pentru lichidarea pozitiei dominante de piată a agentului economic. Instanta astfel sesizată poate dispune:
– Invalidarea unor contracte sau clauze contractuale prin intermediul cărora se exploatează abuziv pozitia dominantă;
– Invalidarea actului sau actelor de realizare a unei concentrări creatoare de pozitie dominantă, chiar atunci când prin actul sau actele în cauză s-ar fi constituit o nouă persoană juridică;
– Limitarea sau interdictia accesului pe piată;
– Vânzarea de active;
– Restructurare prin divizare a agentului economic.
TAGURI

Controlul abuzului de pozitie dominanta

Controlul abuzului de pozitie dominanta,Controlul abuzului de pozitie dominanta

Dreptul de a nu fi supus torturii

No Comments

Consiliul Europei a luat fiinţă în anul 1949, ca organizaţie europeană de cooperare interguvernamentală şi parlamentară, numărând, în prezent, 47 de state membre. Conform Statutului său, Consiliul Europei are drept scop realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi pentru salvgardarea şi promovarea idealurilor şi principiilor care le sunt patrimoniu comun şi de a favoriza progresul lor economic şi social, cultural, ştiinţific, juridic şi administrativ. Principiile după care se ghidează organizaţia sunt democraţia pluralistă, respectul drepturilor omului şi statul de drept.
Pentru a putea fi admis în cadrul Consiliului Europei un stat trebuie să aducă dovezi clare că respectă preeminenţa dreptului, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ale acestuia. Cât priveşte respectul drepturilor omului, acesta a fost obiectivul major al Consiliului Europei, sistemul instituit în acest scop având un dublu fundament convenţional: Convenţia europeană a drepturilor omului (1950) şi Carta socială europeană (1961).
Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Ea a preluat 18 principii proclamate în Declaraţia Drepturilor Omului adoptată de O.N.U. România a certificat acest document internaţional prin Lgea nr. 30-1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie.
Începând cu anul 1950, 14 protocoale au întărit Convenţia europeană a drepturilor omului. Ele garantează anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele ce figurau deja în Convenţie sau modifică anumite dispoziţii procedurale.
Convenţia garantează 13 drepturi, printre care, în articolul 3, prevede interzicerea torturii, sau mai bine spus, dreptul de a nu fi supus torturii şi a altor pedepse inumane sau degradante. Acest articol dispune : ,,Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Tot în plan internaţional mai există un instrument dedicat exclusiv protecţiei omului împotriva torturii şi a altor tratamente inumane sau degradante. Este vorba despre Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
Conform acestui document, termenul “tortură” desemnează orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, de natură fizică sau psihică,în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sa cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.
Articolul 2 instituie obligaţia în sarcina statelor părţi de a lua măsurile administrative, judiciare şi alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de sub de sub jurisdicţia acestora. De asemenea, se precizează că, nicio împrejurare, oricare ar fi ea, nu poate justifica tortura.
Articolul 3, continuă prin a statua o regulă privitoare la punerea în pericol a vieţii persoanei, astfel, niciun stat parte nu va expulza, respinge şi nici extrăda o persoană către un alt stat, când există motive serioase de a crede ca acolo aceasta risca să fie supusă la tortură.
Fiecare stat parte trebuie să aibă grija să prevadă în legislaţia sa, faptele de tortură ca infracţiuni.
În temeiul art. 17 din Convenţie a fost constituit, în anul 1987, Comitetul împotriva torturii compus din zece experţi independenţi aleşi de statele – părţi pe o perioadă de patru ani. Articolele 19-24 din Convenţie stabilesc competenţa Comitetului de a studia rapoartele pe care i le supun statele – părţi în legătură cu măsurile pe care le-au întreprins pentru aplicarea acesteia, de a primi plângerile unui stat parte, legate de aplicarea Convenţiei de către alt stat parte şi de a examina plângerile particularilor care pretind că sunt victime ale violării Convenţiei de către propriul stat.
TAGURI

Dreptul de a nu fi supus torturii

Dreptul de a nu fi supus torturii,Dreptul de a nu fi supus torturii

Efectele clauzelor abuzive in contractul de asigurare

No Comments

Alături de normele legale, abundente în materie, au fost înfiinţate organisme specializate în urmărirea modului în care sunt respectate şi aplicate prevederile legale precum şi pentru depistarea, identificarea, evidenţierea, sancţionarea şi înlăturarea efectelor negative ale clauzelor abuzive inserate în contractele de asigurare.
În Franţa s-a întocmit ,,lista albă”, cu caracter pur orientativ, a clauzelor care pot fi considerate abuzive în măsura în care consumatorul face proba îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege.
Comisia este un organism autonom, care are rolul de a depista clauzele abuzive, de a le cuantifica efectele negative şi de a propune măsuri legislative pentru sancţionarea lor. De exemplu, în materia contractului de asigurare a locuinţei împotriva riscurilor multiple, Comisia clauzelor abuzive a recomandat încheierea contractului în formă scrisă şi remiterea către asigurat a unui înscris unic şi personalizat, semnat de ambele părţi şi care să fie actualizat la trei ani, utilizarea unei terminologii clare care să nu îl inducă în eroare pe asigurat şi, mai ales, restricţii privind includerea unor clauze prin care asiguratul să fie supus unor sancţiuni pentru nedeclararea sau declararea inexactă a riscului, atunci când faptele sau circumstanţele nedeclarate au făcut obiectul unui chestionar scris.
Încă din anul 1980, a fost depistată şi evidenţiată ca având un caracter abuziv clauza inserată într-un contract de vânzare-cumpărare prin care i se impune cumpărătorului continuarea asigurării semnate de către vânzător.
Mai mult, Comisia a recomandat că decăderea asiguratului din beneficiul asigurării pentru declararea tardivă a sinistrului şi nu poate fi stipulată dacă termenul prevăzut în contract pentru îndeplinirea acestei obligaţii este unul foarte scurt.
Comisia a mai recomandat eliminarea principiului proporţionalităţii, întrucât o despăgubire care nu este la nivelul prejudiciului suferit îl nemulţumeşte pe asigurat.
În materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, Comisia a recomandat asigurătorului să despăgubească prejudiciile cauzate pasagerilor, membrii de familie ai asiguratului ori ai conducătorului auto, transportaţi cu titlu gratuit, independent de existenţa unei greşeli a şoferului care a provocat accidentul.
În materia daunelor accidentale, Comisia consideră că trebuie suprimate din contracte clauzele care ar condiţiona acordarea garanţiei de evenimente independente de voinţa omului, a căror survenire nu ar putea fi controlată de asigurat, de exemplu evenimentele climaterice excepţionale. La fel trebuie să se întâmple, în concepţia Comisiei, cu clauzele care limitează sau exclud acordarea indemnizaţiei pe motiv că producerea riscului se datorează uzurii vehiculului, defectelor sale sau unei întreţineri defectuoase.
Mai mult, a fost acceptată clauza de angajare a răspunderii asigurătorului dacă riscul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului, dar a fost reclamat într-o anumită perioadă limitată în timp de la rezilierea acestuia.
Tot Comisia a mai statuat că trebuie introdus în contractul de asigurare un termen maximal de patru luni – socotit de la data declarării sinistrului de către asigurat – pentru prezentarea unei oferte de indemnizare.

Lipsa de efecte a clauzei abuzive
Procedura stabilită de lege în asemenea situaţii este următoarea: organele de control au obligaţia să efectueze verificări din oficiu sau atunci când sunt sesizate de către persoanele prejudiciate prin inserarea în contracte a unor clauze abuzive, iar comercianţii trebuie să prezinte organelor de control – în original – contractele încheiate cu consumatorii. În urma verificărilor întreprinse, organele de control abilitate trebuie să încheie procese-verbale, consemnând faptele constatate şi prevederile legale încălcate.
Se poate solicita constatarea nulităţii clauzei sau reputarea sa ca nescrisă. Aceste sancţiuni au aceeasi consecinţă: respectiva clauză nu îşi va mai produce efectele iar contractul, în măsura în care este posibil, se va derula în continuare.
Procedura de reprimare a clauzei abuzive se poate declanşa la sesizarea persoanelor prejudiciate sau din oficiu, de către organele de control abilitate (unii autori nu sunt de acord cu oficialitatea acestei proceduri) printr-un demers administrativ şi care se finalizează cu un proces-verbal în care se vor consemna faptele constatate şi dispoziţiile legale indicate. Acest proces-verbal va fi trimis judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în care îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
Totuşi, consumatorii pot sesiza direct instanţa de judecată.
TAGURI

Efectele clauzelor abuzive in contractul de asigurare

Efectele clauzelor abuzive in contractul de asigurare, Efectele clauzelor abuzive in contractul de asigurare

Evolutia ideilor de unitate europeana pana la Primul Razboi Mondial

No Comments

Tendinţele de unificare ale Europei au apărut încă din antichitate, unii autori apreciind campaniile cuceririlor romane ca manifestări ale unor astfel de tendinţe.
S-a încercat refacerea graniţelor fostului imperiu roman fapt ce a însemnat încă o dată o manifestare a aceeaşi idei, care, chiar dacă nu s-a realizat în fapt, sunt apreciate ca având consecinţe religioase morale şi intelectuale în spiritul ideii de unitate europeană.
Evul mediu, caracterizat iniţial printr-o divizare politică din cauza incapacităţii succesorilor lui Carol cel Mare şi agravată de conflictele religioase, economice şi de altă natură, a fost urmată de alte încercări de refacere a unității europene, care au avut germenii în comunitatea de civilizaţie europeană chiar dacă acestea nu au dus în mod automat la uniformitate ci, dimpotrivă, la o diversitate care se baza însă pe acelaşi mod de a gândi, simţi şi acţiona. Lupta care s-a dus în această perioadă între Papă şi regi a dus la divizarea unităţii pontificale şi cea a unităţii imperiale, două concepţii care nu puteau fi conciliate. În aceste condiţii, apare o nouă realitate politică pe plan european care îşi impune încet, dar sigur, supremaţia în acest spaţiu şi care anunţă Europa modernă: puterea statelor membre.
Divizarea politică, rezultat al constituirii statelor suverane, eliberate de supunerea faţă de o autoritate superioară şi care intrau în relaţii cu alte state, a dus la trasarea unor graniţe care deveneau nu numai criteriu de separare geografică, dar şi lingvistică, economică, socială, etc.. În acest context papalitatea renunţă la pretenţiile sale anterioare. Totuşi, din punct de vedere religios, separarea nu a fost atât de importantă ca cea politică dar a avut o influenţă pe planul relaţiilor inter-regionale.
Perioada renascentistă este caracterizată, din acest punct de vedere, de un mod rapid de răspândire şi asimilare a ideilor novatoare pe întreg continentul european, dar, în acelaşi timp, a avut ca rezultat şi o diversificare a concepţiilor morale şi intelectuale. Una dintre cele mai importante realităţi ale acelei epoci rămâne tipul de om ,,umanist”, moştenitor al culturii antice şi continuator al acesteia în noile condiţii istorice, politice, sociale şi culturale. Acest om nu aparţine unei singure ţări, ci întregii Europe.
În secolul al XIX-lea, datorită tendinţelor contradictorii – unele state se aflau în declin (Franţa, Austria), altele într-un proces de cristalizare (Germania, Italia) – Europa este din nou divizată. Dezvoltarea industrială de la sfârșitul secolului, progresele ştiinţifice şi tehnice, accentuează divizarea şi prevestesc începutul secolului XX. Chiar dacă se realizaseră nişte alianţe, acestea erau grevate pe interese contradictorii şi era într-un echilibru precar, modificându-se în funcţie de circumstanţele politice şi de altă natură.
Tot acum se accentuează disensiunile legate de împărţirea lumii din punct de vedere colonial, fapt care a fost de natură să genereze rivalităţi şi conflicte de interese. Cu toate acestea, ceea ce este de remarcat în afara acestor interese contradictorii este comunitatea de viaţă culturală, artistică, ştiinţifică şi tehnică, favorizată de dezvoltarea mijloacelor de comunicare, informaţiilor şi răspândirii cunoştinţelor.
La începutul secolului al XX-lea apar primele manifestări doctrinare de unitate europeană, concretizate într-un proiect de realizare a Statelor Unite Europene, propus de congresul de Ştiinţe Politice de la Paris din anul 1900. De altfel, Victor Hugo şi Garibaldi au pus bazele unei reviste a Statelor Unite Europene la sfârşitul secolului al XIX-lea.
TAGURI

Evolutia ideilor de unitate europeana pana la Primul Razboi Mondial

Evolutia ideilor de unitate europeana, Evolutia ideilor de unitate europeana pana la Primul Razboi Mondial

Call Now ButtonAtinge pentru ma suna!