Conferinta de la Messina si etapele imediat urmatoare acesteia

Conferinţa de la Messina a reprezentat depăşirea crizei determinate de neratificarea Tratatului privind Comunitatea Europeană de Apărare.
O reuniune a miniştrilor afacerilor externe din statele membre CECO ( 1-3 iunie 1955) a fost convocată de miniştrii italieni ai afacerilor externe. Conferinţa a determinat voinţa statelor membre de a avansa la o integrare economică, atât sectorială cât şi globală. Unitatea europeană era o condiţie indispensabilă ca întreprinderile să beneficieze de o piaţă interioară specifică potenţialului lor şi care să le garanteze capacitatea de concurenţă în raport cu întreprinderile străine. Mai era un interes politic major, integrarea Republicii Federale Germania în comunitate naţiunilor, voinţa de reconciliere între state şi aspiraţia lor la o pace durabilă în Europa.
Anterior conferinţei, BENELUX au adoptat un memorandum vizând instituirea unei Comunităţi Economice Europene având la bază o uniune vamală şi o piaţă comună. Iniţiativa i-a aparţinut ministrului belgian al afacerilor externe Paul Henri Spaak, un federalist convins. BENELUX urmărea depăşirea pieţei comune a cărbunelui şi oţelului şi avansarea către o piaţă comună generalizată prin suprimarea progresivă a restricţiilor cantitative şi a taxelor de vamă. Examinarea acestui memorandum a reprezentat originea Conferinţei de la Messina.
Ministrul afacerilor externe ai ţărilor membre decid constituirea unui comitet pe care-l însărcinează cu elaborarea unor propuneri concrete în privinţa unei integrări sectoriale în domeniul energiei atomice şi a unei integrări economice globale. Lucrările comitetului se vor desfăşura sub coordonarea lui Spaak. Ideea tatonării simultane a celor două domenii aparţine lui Monnet.
După un an de reflecţie şi întâlniri cu experţi, comitetul lui Spaak ajunge la concluzia utilităţii unei noi integrări sectoriale şi a unei pieţe comune generalizate. Activitatea comitetului a fost concretizată într-un raport ce reprezenta punctul de plecare în negocierile privind noile comunităţi europene (raportul a fost publicat în cadrul Conferinţei de la Noordwick din 21 martie 1966).
La Veneţia, la 29 mai 1956, a avut loc o nouă conferinţă a miniştrilor afacerilor externe din Franţa, Germania, Italia şi BENELUX, raportul Spaak fiind baza sa de lucru. Negocierile au continuat la Bruxelles; s-au stabilit etapele următoare: o comunitate economică generală şi o comunitate specializată a a energiei atomice.
TAGURI